Legea nr.49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război şi Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată
Beneficiari:
- invalizii de război;
- veteranii de război;
- femeile rămase văduve în urma războiului şi văduvele veteranilor de război.
Definiţii:
Au calitatea de veteran de război persoanele care au participat la primul sau al doilea război mondial în armata română şi s-au aflat într-una din următoarele situaţii:
- au luptat în unităţi militare – subunităţi, mari unităţi sau comandamente – la diferite eşaloane ori au făcut parte din formaţiunile logistice, astfel cum sunt prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major;
- au acţionat în unităţile speciale din zona interioară la dezamorsarea proiectilelor, precum şi la curăţarea teritoriului de mine până la 31 decembrie 1946;
- au fost comandanţi militari sau comandanţi ai gărzilor militare ori membri în comisiile militare de control şi recepţie în întreprinderi furnizoare de material de război, prevăzute în Nomenclatorul Marelui Stat Major;
- au luptat pe teritoriul naţional vremelnic ocupat de inamic, împotriva acestuia, în unităţi ori formaţiuni constituite, recunoscute ca atare de Marele Stat Major;
- au făcut parte din justiţia militară, poliţia militară, jandarmerie, din unităţi de pompieri militari şi companii de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, care au acţionat în zona de operaţiuni ori s-au aflat în unităţi sau formaţiuni constituite şi au acţionat în timpul războiului, în perioadele arătate în Nomenclatorul Marelui Stat Major;
- au devenit invalizi de război;
- au fost prizonieri de război;
Sunt considerate, de asemenea, veterani de război, persoanele care au participat la primul sau al doilea război mondial, după cum urmează:
- cetăţenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar şi au luptat în rândurile armatelor Naţiunilor Unite;
- locuitorii din provinciile româneşti, vremelnic ocupate în perioada 1940 – 1945, care au fost încorporaţi sau mobilizaţi în mod obligatoriu şi au luptat în armatele altor state, în cazul în care şi-au păstrat sau redobândit cetăţenia română şi domiciliul în România;
- persoanele de naţionalitate germană care au fost încadrate obligatoriu în unităţi ale armatei germane, în cazul în care şi-au păstrat sau redobândit cetăţenia română şi domiciliul în România.
Invalid de război este veteranul de război care a suferit prin rănire sau accidentare în timpul sau din cauza războiului o invaliditate atestată printr-un act medical legal. |
Văduva de război este soţia supravieţuitoare a celui decedat pe front, în prizonierat sau ca urmare a rănilor ori bolilor contractate pe front sau în prizonierat. |
Prizonier de război este:
|
Calitatea de veteran de război se stabileşte de către Ministerul Apărării, pe baza actelor oficiale solicitate de acest minister, eliberate de către organele în drept, prin care se confirmă situaţiile prevăzute mai sus.
- Invalizii de război, indiferent de gradul de invaliditate, îşi dovedesc calitatea prin procesul-verbal de clasare şi decizia de pensie respectivă.
- Calitatea de văduvă de războise stabileşte pe bază de documente, în condiţiile prevăzute în reglementările elaborate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protectiei Sociale.
- Prizonierii de război îşi dovedesc calitatea pe baza actelor oficiale eliberate de arhivele militare, precum şi prin orice alt document emis de Ministerul Apărării ori de organul la care au fost reţinuţi.
În cazurile în care, din diferite motive, cei îndreptăţiţi nu posedă actele oficiale solicitate ori nu li se poate elibera dovada necesară ca urmare a inexistenţei sau distrugerii arhivelor, confirmată în scris, calitatea de veteran de război se va determina de către comisiile de reconstituire, cu martori, în condiţiile prevăzute de lege şi de metodologia stabilită în acest scop de Ministerul Apărării.
Legitimaţia de veteran de război se eliberează de către Ministerul Apărării Naţionale. Legitimaţia de veteran de război se poate elibera celor îndreptăţiţi şi de către Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război sau de către alte asociaţii ale veteranilor de război constituite legal, fiecare pentru membrii săi; aceasta va fi contrasemnată de împuterniciţii Ministerului Apărării Naţionale.
Calitatea de veteran de război nu poate fi dobândită de persoana care:
- a comis acte de trădare de patrie ori a acceptat să fie folosită de inamic ca spion sau agent de diversiune pe teritoriul ţării, fapte constatate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă;
- a luptat ca voluntar în armate străine împotriva ţării sau a Naţiunilor Unite ori a săvârşit acte de teroare şi crime împotriva populaţiei autohtone din teritoriile vremelnic ocupate de inamic;
- a dezertat din armata română în timpul războiului;
- a obţinut actul doveditor prin declaraţii false ori prin manopere dolosive constatate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau când hotărârea comisiei de reconstituire a fost anulată.
Invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acordă o indemnizaţie după cum urmează:
- invalizilor de război:
- 148 lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate;
- 132 lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate;
- 112 lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate;
- veteranilor de război:
- 92 lei lunar;
- văduvelor de război, dacă nu s-au recăsătorit:
- 92 lei lunar.
Veteranii de război şi văduvele de război beneficiază şi de următoarele drepturi:
- câte 12 călătorii gratuite, dus-întors, sau 24 de călătorii simple, în cursul unui an calendaristic, la clasa I pe calea ferată, la tren de orice rang, pentru marii mutilaţi, pentru invalizii de război, precum şi pentru veteranii de război decoraţi cu ordine şi medalii de război;
- gratuităţi pe mijloacele de transport în comun în mediul urban (metrou, tramvai, troleibuz, autobuz);
- prioritate la repartizarea şi închirierea locuinţelor din fondul locativ de stat;
- prioritate în acordarea de credite pentru construirea sau cumpărarea de locuinţe în condiţii avantajoase;
- scutirea de plata impozitelor şi taxelor locale, precum şi de plata impozitului corespunzător pentru terenurile arabile în suprafaţă de până la 5 ha. Aceste scutiri se aplică şi văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război;
- scutirea de plata abonamentului unui post telefonic, precum şi a abonamentelor de radio şi televiziune. Aceste scutiri se aplică în proporţie de 50% şi văduvelor supravieţuitoare ale veteranilor de război, care nu s-au recăsătorit;
- acordarea unui ajutor anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice – aprovizionării cu combustibil lichid, solid sau gaze naturale, după caz – pentru nevoi casnice, al cărui cuantum se va stabili, în funcţie de evoluţia preţurilor, prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerilor asociaţiilor veteranilor de război. Ajutorul anual se va asigura prin organele care efectuează plata indemnizaţiilor de veteran de război, din fondurile puse la dispoziţie în acest scop de la bugetul de stat;
- asigurarea gratuit a 4 mc lemne de foc sau echivalent cărbuni pentru marii mutilaţi de război din mediul rural şi urban care folosesc asemenea combustibil;
- asigurarea de facilităţi la obţinerea buteliilor de aragaz;
- asistenţă medicală gratuită în toate instituţiile medicale civile de stat sau militare şi asigurarea de medicamente gratuite atât în tratamentele ambulatorii, cât şi pe timpul spitalizării;
- bilete de tratament gratuite, în staţiunile balneoclimaterice, pe baza reglementărilor stabilite de Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Sănătăţii, în limita a minimum 4% din numărul total al veteranilor, văduvelor de război şi văduvelor veteranilor de război; contravaloarea biletelor asigurate de Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale, în limita plafonului de 3% din numărul veteranilor, văduvelor acestora şi al văduvelor de război, se suportă din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat şi se distribuie prin casele teritoriale de pensii, iar contravaloarea biletelor asigurate de Ministerul Sănătăţii, în limita a minimum 1% din numărul veteranilor, văduvelor acestora şi al văduvelor de război, se suportă din Fondul de asigurări sociale de sănătate şi se distribuie prin casele de asigurări de sănătate judeţene;
- obţinerea gratuită de către invalizii de război a protezelor care se acordă conform contractului-cadru adoptat în baza Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 95/2006;
- reduceri cu 50% ale costului biletelor de intrare la toate spectacolele, iar la serbările naţionale li se vor rezerva 5% din totalul locurilor;
- acces gratuit la manifestările cultural-sportive organizate de unităţile Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne;
- accesul la Cercul Militar Naţional, la cercurile militare de garnizoană, la casele de cultură, la căminele de garnizoană, la restaurantele şi popotele aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi Ministerului de Interne, precum şi la locurile de agrement ale acestora în aceleaşi condiţii ca şi cadrele active.
Alte drepturi:
- timpul participării în război, precum şi perioadele de prizonierat, de spitalizare şi de concedii medicale, ca urmare a rănilor suferite în război sau în prizonierat, se consideră vechime în muncă sau în serviciu, la calcularea pensiei, indiferent de teatrul de operaţiuni pe care au luptat;
- văduva de război care are dreptul la pensia I.O.V.R. în condiţiile legii primeşte, pe lângă această pensie, şi pensia de asigurări sociale;
- soţul supravieţuitor al veteranului de război, care nu s-a recăsătorit, beneficiază de jumătate din indemnizaţia de veteran de război şi din renta lunară, precum şi de jumătate din numărul călătoriilor gratuite la care avea ori trebuia să aibă dreptul, potrivit legii, soţul decedat;
- văduvele de veterani de război care nu s-au recăsătorit vor beneficia de 100% din indemnizaţia de veteran de război, dacă soţii acestora înaintea decesului nu au fost decoraţi cu ordine sau medalii de război ori cu Medalia “Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941 – 1945″;
- veteranii de război beneficiază de indemnizaţiile şi de sporul lunar, proporţional cu timpul cât au luptat în război, potrivit legii;
De aceleaşi drepturi beneficiază şi văduvele de război care nu s-au recăsătorit, cu excepţia sporului lunar menţionat la alineatul precedent.
Veteranii de război, cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire de la data decorării până în prezent şi dovedesc cu acte legale dreptul solicitat:
- cei decoraţi cu Ordinul Mihai Viteazul sau Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Cavaler:
- împroprietărirea cu un lot de 5 ha teren agricol, din rezerva creată conform Legii fondului funciar nr. 18/1991 în localitatea de domiciliu sau un loc de casă de 500 mp în municipiul, oraşul sau comuna în care domiciliază decoratul;
- cei decoraţi cu Ordinul Mihai Viteazul, de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad şi solda de funcţie la minim;
- cei decoraţi cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Cavaler, de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent;
- cei decoraţi cu Ordinul Steaua României cu spade şi panglică de Virtute Militară sau cu Ordinul Steaua României cu spade, Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, Ordinul Coroana României cu spade şi panglică de Virtute Militară sau Ordinul Coroana României cu spade, Ordinul Crucea Regina Maria, Medalia Virtutea Militară de Război, Medalia Virtutea Maritimă, Medalia Virtutea Aeronautică sau Medalia Aeronautică, Medalia Serviciul Credincios cu spade, Medalia Bărbăţie şi Credinţă cu spade, Crucea Serviciul Credincios cu spade, Crucea Meritul Sanitar, precum şi Medalia Virtutea Ostăşească, numai dacă aceasta a fost conferită pentru fapte de arme săvârşite pe câmpurile de luptă ale primului sau celui de-al doilea război mondial ori pentru servicii deosebite aduse armatei în timp de război:
- împroprietărirea cu 500 mp pentru loc de casă în municipiul, oraşul sau comuna în care domiciliază sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu 1 ha teren arabil în extravilan;
- o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent.
Veteranii de război care, din cauza deficitului de teren în localităţile unde domiciliază sau în alte localităţi, nu au putut fi împroprietăriţi conform legii vor fi despăgubiţi cu o sumă ce reprezintă contravaloarea terenului la care erau îndreptăţiţi conform legii.
Veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la lit. a) şi b), dar cărora le-a fost conferită Medalia “Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941 – 1945″ beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 50% din solda de grad a unui sublocotenent.
Veteranilor şi văduvelor de război li se asigură în mod gratuit, după caz, incinerare, locuri de veci în cimitirele civile ori locuri de înhumare în cimitirele militare sau civile. Veteranilor de război li se asigură funeralii cu onoruri militare, potrivit gradului avut la data decesului, conform reglementărilor în vigoare pentru cadrele militare în activitate. Slujbele religioase se asigură gratuit de către capelani în garnizoanele militare.
Acte necesare:
- Cerere pentru acordarea indemnizatiei de vaduva de veteran de razboi
- Act identitate original si copie
- Adeverinta eliberata de ANVR
- Certificatul eliberat de UM 02405 Pitesti (sau livret militar)
- Acte de stare civila
- Talon pensie
Pentru obtinerea drepturilor cuvenite in calitate de vaduva de veteran de razboi
- Cerere pentru acordarea indemnizatiei de vaduva de veteran de razboi
- Daca sotul avea calitatea de veteran de razboi la data decesului
- legitimatia veteranului de razboi decedat
- talonul de pensie al veteranului (indemnizatie)
- talonul de pensie al vaduvei
- certificatul de deces al veteranului
- certificat de nastere
- certificat de casatorie
- act de identitate
- declaratie pe proprie raspundere a vaduvei, ca nu s-a recasatorit